PERCUTIE
percussion, s. f. / percussion. [Lat. per-cussfo, -onis = fia.taie, [wire, de la percutere = a iwi, a bate.} Unui din cei patru timpi ai examenului clinic obiectiv, constand In ascultarea transmiterii (normale sau patologice) prin corp sau prin anumite regiuni ale corpului uman a unui sunet pro-vocat prin socul unui deget percutor la nivelul pielii padentu-lui Proba se efectueaza prin mid lovituri repetate ale tegumentelor regiunii subiacente: fie direct, cu ajutorul unui deget (p.